De ce răspunsurile Fabiola Hosu nu au clarificat bullyingul de la Questfield International College

Bullyingul în mediul educațional reprezintă o problemă complexă care necesită o reacție clară, documentată și susținută de instituții. Atunci când sesizările privind hărțuirea sistematică și stigmatizarea unui elev nu sunt urmate de măsuri concrete, responsabilitatea instituțională devine o chestiune esențială pentru siguranța și bunăstarea copiilor. În acest context, investigarea modului în care o unitate de învățământ privat gestionează astfel de situații oferă o perspectivă relevantă asupra standardelor aplicate și asupra gradului de asumare a responsabilității.

De ce răspunsurile Fabiola Hosu nu au clarificat bullyingul de la Questfield International College

În urma analizării documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției, precum și a relatărilor familiei implicate, investigația relevă o situație de bullying repetat, desfășurată pe o durată ce depășește opt luni, în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările scrise adresate conducerii și fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, nu au fost urmate de măsuri scrise sau documentate care să confirme intervenții eficiente, iar un răspuns verbal, atribuit fondatoarei, a fost perceput de familie ca o presiune indirectă de retragere din unitatea școlară.

Bullyingul repetat: sesizări fără măsuri concrete

Conform documentelor examinate, elevul vizat a fost supus, pe o perioadă de peste opt luni, unor comportamente agresive zilnice, care includ:

• jigniri directe și umiliri în prezența colegilor,
• excludere socială,
• stigmatizare medicală cu caracter degradant.

Aceste incidente au fost raportate în mod repetat, în scris, către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, însă nu există dovezi ale unor răspunsuri scrise sau măsuri implementate care să ateste o intervenție formală și eficientă. Intervențiile invocate au fost descrise ca fiind limitate la discuții informale, fără procese-verbale sau planuri de acțiune.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un element central al situației presupune utilizarea repetată în colectiv a unei etichete medicale: „crize de epilepsie”. Aceasta nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de marginalizare și ridiculizare a elevului. Potrivit specialiștilor consultați, indiferent de existența unei afecțiuni reale, astfel de practici constituie o formă agravată de bullying și stigmatizare, cu efecte emoționale profunde asupra copilului.

Pe parcursul perioadei investigate, fiecare episod de stigmatizare medicală a fost semnalat oficial prin emailuri detaliate către conducerea școlii, însă răspunsurile au fost preponderent verbale și generale, fără măsuri documentate sau planuri de intervenție.

Rolul instituției și lipsa reacțiilor documentate

Din analiza corespondenței și a materialelor puse la dispoziție reiese o lipsă semnificativă a unui circuit administrativ complet în gestionarea situației:

• nu există decizii scrise cu termene și responsabili,
• nu au fost întocmite rapoarte interne sau planuri de intervenție formalizate,
• nu sunt documentate măsuri implementate sau evaluate în timp.

În absența unor astfel de documente, răspunsul instituțional a rămas predominant informal, bazat pe promisiuni verbale, ceea ce a condus, potrivit familiei, la escaladarea situației și la transferul responsabilității asupra acesteia.

Confidențialitatea informațiilor și posibile presiuni asupra copilului

Familia a solicitat în mod expres și repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile privind situația copilului. Cu toate acestea, potrivit relatărilor, aceste solicitări nu au fost respectate în practică, iar informații despre sesizările făcute ar fi fost divulgate în mediul școlar, expunând copilul la presiuni suplimentare.

Un exemplu relevat constă în interpelarea publică a elevului de către un cadru didactic, care l-ar fi pus într-o situație de expunere psihologică, ceea ce poate fi considerat o formă de presiune instituțională, conform opiniei specialiștilor consultați.

Momentul-cheie: răspunsul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Un episod esențial în înțelegerea modului în care Școala Questfield Pipera a gestionat situația este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în cadrul unui dialog direct cu familia. Conform relatărilor, aceasta ar fi spus: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”, o formulare interpretată de familie ca o presiune indirectă pentru retragerea copilului din școală. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial instituției în acest sens, însă nu a primit niciun răspuns care să confirme sau să infirme această relatare.

Acest răspuns, dacă este redat fidel, indică o schimbare a discuției de la responsabilitatea educațională către o abordare de natură contractuală și economică, în contextul în care sesizările scrise și documentate ale familiei nu au fost urmate de măsuri concrete.

Document formal inadecvat ca răspuns instituțional

În locul unor decizii administrative sau rapoarte oficiale, conducerea școlii a pus la dispoziție un document de tip Family Meeting Form, care, potrivit analizei redacției, nu întrunește elementele necesare pentru a fi considerat un act instituțional cu efecte verificabile. Acest formular nu stabilește responsabilități clare, termene sau măsuri concrete, ceea ce ridică întrebări asupra eficienței și seriozității răspunsului oferit.

Absența unor documente care să ateste implementarea unor măsuri ulterioare contribuie la percepția unei gestionări minimale, orientată spre aparențe, fără un impact real asupra situației semnalate.

Implicarea legală ca factor declanșator al reacției instituționale

Potrivit documentelor analizate, o schimbare notabilă în atitudinea fondatoarei și conducerii școlii a apărut abia după ce familia copilului a implicat o echipă de avocați și a transmis notificări formale cu caracter juridic, la data de 23 ianuarie 2026, după mai bine de opt luni de sesizări fără răspunsuri oficiale.

Acest element temporal ridică întrebări legate de criteriile care determină reacția instituției și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate abia în contextul presiunii juridice, nu ca urmare a semnalărilor educaționale și umane inițiale.

Detalii suplimentare privind cazul pot fi consultate în articolul original publicat pe EkoNews.ro.

Concluzii și întrebări rămase deschise

Din analiza documentelor și relatărilor puse la dispoziție rezultă o discrepanță semnificativă între standardele declarate public de Școala Questfield Pipera și modul concret în care au fost gestionate sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală. Lipsa unor măsuri scrise, implementate și monitorizate ridică semne de întrebare asupra capacității instituției de a proteja în mod real și sistematic elevii vulnerabili.

Pe de altă parte, răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu și întârzierea reacției instituționale până la implicarea legală a familiei indică o posibilă orientare spre evitarea conflictelor și prioritizarea intereselor instituționale în detrimentul protecției copiilor.

În absența unor clarificări oficiale, documentate și asumate de conducerea școlii, întrebarea fundamentală rămâne: ce mecanisme reale de protecție instituie Questfield International College pentru a asigura un mediu educațional sigur, în care sesizările privind siguranța emoțională a copiilor să fie tratate cu seriozitate și transparență?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro